Sistemul fondurilor financiare

Sistemul fondurilor financiare – reprezintă componenta de bază a oricărui mecanism financiar considerat la nivelul unei ţări, semnifică totalitatea fondurilor băneşti financiare ce se constituie la scara economiei naţionale şi între care se manifestă legături de condiţionare directe şi indirecte.

Delimitarea următoarelor categorii de fonduri băneşti financiare:

 

- în funcţie de tipul de proprietate, avem:

Fonduri financiare
Public	Privat
- fonduri bugetare, - fonduri extrabugetare; - fonduri speciale constituite la dispoziţia organelor de stat centrale sau locale; - fondurile de asigurare; - fondurile de creditare; - fondurile financiare ale întreprinderilor cu capital de stat.	- fondurile întreprinderilor cu capital privat; - fondurile de asigurare create de întreprinderile private; - fonduri de creditare private.

- în funcţie de nivelul la care se administrează diferite fonduri, se disting:

Fonduri financiare
1. centralizate administrate la nivelul macro sau mediu economic.	2. descentralizate administrate la nivelul microeconomic.

- după rolul pe care îl îndeplinesc în procesul reproducţiei, fondurile pot fi:

Fonduri financiare
de consum social	de investiţii	de consum

- după scopul urmărit prin constituirea şi utilizarea fondurilor financiare, pot fi:

Fonduri financiare
destinate să satisfacă nevoi de consum curent.	destinate înlocuirii sau creşterii activelor fixe sau finanţării investiţiilor

- în funcţie de dreptul dispoziţiei asupra fondurilor financiare constituite se pot distinge:

Fonduri financiare
aflate la dispoziţia statului; la dispoziţia administraţiei centrale de stat, - administraţiei locale de stat, întreprinderilor de stat, instituţiilor financiar – bancare de stat, instituţiilor operative de stat.	la dispoziţia agenţilor economici privaţi

3.Metode administrative de gestiunea financiară

Metodele administrative de gestiune financiară includ:

I. Previziunea financiară – reprezintă activitatea de elaborare a planurilor financiare prin determinarea volumului resurselor financiare, formelor şi metodelor de mobilizare a lor, stabilirea indicatorilor financiari, proporţiilor şi mărimii fondurilor de mijloace băneşti, surselor de formare a lor şi obiectivelor de utilizare. Exemple:

- bugetul de stat;

- bugetul administraţiei centrale;

- bugetul unităţilor administrativ teritoriale;

- bugetul societăţilor comerciale cu capital de stat;

- devize de cheltuieli a instituţiilor publice;

- planuri de casă

Metode de previziune financiară.

a) metoda de balanţă – întocmirea planului financiar sub formă de bilanţ în care sunt reflectate veniturile şi cheltuielile.

b) metoda bazată pe normative – reprezintă determinarea cheltuielilor reieşind din normele şi normativele de cheltuieli.

Instrumentele de previziune financiară: proiecte tehnice, norme de stoc, norme de amortizare, norme de asigurare, norme de cheltuieli ect.

II. Controlul financiar – reprezintă activitatea de verificare a respectării corecte a normelor juridice ce reglementează activităţile financiare.

Obiect al controlului financiar: procesele de repartiţie bănească de formare şi utilizare a fondurilor de resurse financiare la toate nivelurile economiei naţionale.

Controlul financiar se exercită asupra utilizării mijloacelor financiare ale organelor şi instituţiilor de stat şi asupra respectării reglamentărilor financiar – contabile de către regiile autonome, societăţile comerciale şi alţi agenţi economici în legătură cu îndeplinirea obligaţiunilor acestora faţă de stat.

 

4.Pîrghiile economico – financiare

Noţiunea de pîrghie financiară are la origine semnificaţiile pîrghiei din fizica mecanică(forţa care dă impuls).

Pîrghia economico – financiară este instrument de natură economică sau financiară, cu ajutorul căreia statul acţionează asupra interesului economic al unei colectivităţi determinate sau al membrelor acesteia luaţi în mod individual pentru realizarea unui obiectiv anumit, sau stimulînd evoluţia în direcţiile dorite.

În cadrul mecanismului de autoreglare caracteristic economiei de piaţă pârghiile financiare contribuie la rezolvarea unor probleme ce nu se pot soluţiona cu funcţionarea obişnuită a mecanismului respectiv.

În ţările în curs de dezvoltare, prezintă interes preocupări pentru reformele fiscale orientate în direcţia creşterii capacităţii de influenţare a dezvoltării economice prin pârghii economico financiare. Se apelează:

1. la variante de impunere care presupun o folosire mai intensivă a resurselor, inclusiv stimularea întreprinzătorilor autohtoni în realizarea de investiţii sau atragerea de capital străin.

2. la măsuri şi la practica amortizării accelerate a capitalului fix stimulînd procesul de capitalizare ca şi scutirea impozitului pe profit a părţii de profit destinat investiţiilor.

 

3. subvenţionarea de către stat a întreprinzătorilor privaţi, subvenţionarea dobînzelor la împrumuturile bancare.

Pârghiile financiare pot fi:

a. Pârghiile financiare ce se bazează pe categoriile specifice finanţelor publice, se are în vedere folosirea tehnicilor de prelevare a resurselor financiare la dispoziţia statului şi tehnicilor de alocare spre utilizare a resurselor financiare ale statului. Sau elaborat variante de ajustare macroeconomică cu aplicabilitate în numeroase ţări dezvoltate, în principal pe aceste pârghii, cu suportul în prelevările de către stat şi finanţate de către stat.

Impozite şi taxe se adaptează în raport cu obiectivele de stimulare economică atît în plan intern, cît şi în plan extern.

Tehnicile de impozitare, inclusiv de amînare a încasării impozitelor sau de restituirea lor au devenit un suport important în realizarea obiectivului de creştere economică şi de restructurare şi modernizare a economiei şi creştere a volumului exportului, stimularea importului de materii prime pentru produse destinate exportului, taxe vamale specifice.

Pîrghiile de acest fel au ca suport raţional necesitatea armonizării intereselor individuale cu cele naţionale: (împrumuturi, subvenţii, investiţii, transferuri, burse, pensii, indemnizaţii)

b. Pîrghiile ce se manifestă la nivelul întreprinderilor:

- profitul;

- rentabilitatea;

- preţ, tarif, cost;

- rata dobînzii;

- curs valutar;

- cursul hîrtiilor de valoare;

- amenzi, penalităţi;

- amortizare;

- sisteme de fonduri.

5.Instituţii şi organe cu atribuţii în sfera activităţii financiare

Instituţiile şi organele cu atribuţii în sfera activităţii financiare reprezintă o altă componentă structurală a mecanismului financiar denumit în practică aparat financiar bancar.

Aceste instituţii se implică în activitatea financiară în modul cel mai direct îndeplinind atribuţiuni privitoare la derularea operaţiunilor financiar-monetare, începînd de la derulare şi încheind cu controlul efectuărilor.

 

 

Organele cu funcţii în domeniul finanţelor publice

Schema 8

Atribuţiunile financiare ce revin diferitelor instituţii şi organe pot fi:

I. Atribuţiunile Parlamentului:

a. Dezbaterea şi aprobarea programelor de guvernare, incluzînd şi componenţa financiară a acestor programe.

b. Legiferarea activităţii financiare începînd cu aprobarea legii finanţelor publice.

c. Reglementarea prin legi a diferitelor laturi ale activităţii financiare publice, între care cele privitoare la:

- sistemul de impozite, taxe şi contribuţii, care sunt numai de competenţa acestuia, atunci cînd sunt destinate bugetului administraţiei centrale.

- legiferarea asigurărilor sociale sau a asigurărilor de bunuri, persoane şi răspundere civilă.

- legiferarea instituţiilor financiare publice, inclusiv a celor de control financiar; (Parlamentul asigură şi controlul asupra bugetului de stat în faza de închidere a exerciţiului bugetar).

II. Atribuţiunile Guvernului:

a. Elaborarea proiectului bugetului administraţiei centrale şi definitivarea proiectului de buget prezentat Guvernului de Ministerul Finanţelor.

b. Bugetul Asigurărilor Sociale de Stat

c. Obligaţia de a prezenta Parlamentului atît proiectul de buget în faza supunerii spre aprobare, cît şi a contului de închidere.

d. Organizarea şi răspunderea de desfăşurarea execuţiei prevederilor bugetare, prezentînd propuneri de revizuire a prevederilor bugetare.

e. Analiza periodică a situaţiei financiare a ţării şi luarea de măsuri pentru asigurarea echilibrului financiar la nivel macroeconomic.

III. Ca organ financiar nespecializat se distinge şi Ministerul Muncii cu sfera asigurărilor sociale.

IV. Atribuţiunile financiare ale organelor locale: elaborarea, aprobarea şi execuţia bugetelor locale.

V. Ministerul Finanţelor exercită administrarea în sfera finanţelor publice şi are preocupare directă în a elabora şi urmări execuţia prevederilor bugetare aprobate.

a. Organizarea, coordonarea şi elaborarea proiectului de buget public, inclusiv a bugetului administraţiei centrale de stat. Din acest punct de vedere, Ministerul Finanţelor emite normele ce reglementează modul de desfăşurare a lucrărilor privitoare la întocmirea proiectului bugetar şi după definitivarea acestuia la nivelul său prezintă acest proiect spre aprobarea Guvernului.

b. Participă împreună cu Banca Naţională la elaborarea balanţei financiar monetare şi valutare a ţării.

c. Efectuează studii de oportunitate privitoare la investiţii şi asigură cadrul normativ privind derularea activităţii financiare, inclusiv la contabilitatea agenţilor economici.

d. Elaborarea şi adaptarea pe parcurs a sistemului cu pîrgii economico financiare cu satabilirea cadrului de funcţionare a acestora în cadrul mecanismului financiar.

e. Organizarea şi exercitarea prin organe proprii a controlului financiar de stat.

f. Fundamentează şi propune cadrul legislativ privind activitatea financiară, inclusiv modul de acoperire a deficitului bugetar şi de gestionare a datoriei publice.

g. Gestionează participarea statului cu capital la diferite societăţi comerciale, inclusiv la societăţi mixte, şi exercită supravegherea financiară a agenţilor economici cu capital de stat.

VI. Băncile se constituie într-o reţea de instituţii specializate în efectuarea activităţii financiar-valutare, constituind un sistem bancar. În centru se situează Băncile de Emisiune sau Naţionale. Această structură a sistemului bancar este considerată Bancă Centrală de Stat, care asigură supravegherea activităţii tuturor băncilor.

a. Ca atribuţiune exclusivă este singurul organ de emisiune monetară.

b. Banca Naţională poartă răspunderea pentru reglementarea activităţii privind circulaţia monetară, creditarea bancară şi operaţiile valutare, colaborînd cu Ministerul Finanţelor.

c. Posibilitatea efectuării de operaţiuni de scontare sau reescontare a efectelor de comerţ (primeşte de la băncile comerciale efecte şi le acordă acestora credite în baza lor; cambia).

d. Acordă credite băncilor comerciale şi instituie obligaţia de constituire a rezervelor de către băncile comerciale.

VII. Băncile comerciale ca verigi ale aparatului financiar bancar acţionează ca:

a. Intermediari financiari în economie.

b. Efectuează operaţiuni cu plăţi şi încasări, operaţiuni de creditare a agenţilor economici, desfăşurînd operaţiuni bancare pe teritoriul naţional şi extern.

c. Primesc şi administrează depozite de disponibilităţi băneşti ale persoanelor fizice sau juridice.

d. Efectuiază operaţiuni de creditare în monedă naţională sau valută, operaţiuni de scontare a efectelor comerciale prezentate de agenţii economici şi operaţiuni de vînzare – cumpărare a titlurilor de credit emise de stat.

VIII. Instituţiile de asigurare – activitate de asigurări de bunuri, persoane, răspundere civilă:

a. Organizează şi desfăşoară operaţiunile financiare în raport cu persoanele fizice şi juridice cu care încheie contracte de asigurare.

b. Emite reglementările interne privind organizarea şi efectuarea asigurărilor, inclusiv stabilirea primelor de asigurări şi categoriile de acordare a despăgubirilor.

IX. Compartimentele financiare de la nivelul întreprinderilor şi instituţiilor cu caracter operativ, atît din sfera activităţilor materiale şi ne materiale îndeplinesc atribuţiuni financiare legate de:

a. Organizarea şi efectuarea tuturor operaţiunilor băneşti, financiare la acest nivel.

b. Obligaţia elaborării bugetului de venituri şi cheltuieli sau altor tipuri de buget

c. Urmăresc îndeplinirea obligaţiilor financiare ale fiecărei instituţii şi realizarea creanţelor financiare ale acestora.

 

 

6. Norme reglementării juridice privind activitatea financiară

Funcţionarea mecanismului financiar presupune în mod obiectiv existenţa unui cadru reglementativ privitor la organizarea şi efectuarea operaţiunilor băneşti şi financiare. Reglementările de acest fel au ca scop să asigure un cadru unitar de ordin tehnic obligatoriu de respectat de către participanţii la fluxurile financiar monetare.

Se concretizează prin legi, ordonanţe şi ordine emise de organe ale puterii administrative de stat sau prin hotărîri, decizii, regulamente emise de alte structuri economice şi sociale pentru domeniul lor de activitate.

Existenţa lor asigură derularea fluxurilor financiar-monetare în echilibrul cunoscut de participanţii la aceste fluxuri, constituind o premiză a corelării şi armonizării lor. Asemenea norme şi reglementări vizează:

¨ Instituirea şi realizarea veniturilor, cheltuielilor bugetare.

¨ Organizarea şi funcţionarea instituţiilor de control financiar şi modul de funcţionare a acestora.

¨ Regimul creditelor bancare şi gestiunea datoriilor publice.

¨ Sistemul de pârghii economico-financiare.

¨ Regimul dobînzii.

¨ Relaţiile valutare la care participă agenţi economici sau statul.

În plan microeconomic, operează norme şi reglementări a căror aplicabilitate trebuie să ţină seama de specificul activităţilor fiecărei întreprinderi integrîndu - se în reglementările care asigură cadrul general obligatoriu pentru derularea operaţiunilor financiar monetare.

O condiţie indispensabilă este asigurarea concordanţei dintre reglementările din activitatea financiară emise la diferite niveluri de decizie, evitînd contradicţiile posibile cu efecte negative.

Obiectul reglementărilor juridice mai fac şi o serie de probleme ce necesită intervenţia statului. Este vorba de:

· Intervenţia statutului la formarea sau controlul unor categorii de preţuri şi tarife;

· Intervenţia statului pe piaţa forţei de muncă, stabilirea salariului minim, acordarea ajutorului de şomaj ect.

· Intervenţia statului pe piaţa monetară (luarea de măsuri cu caracter inflaţionist sau deflaţionist);

· Intervenţia statului pe piaţa capitalului de împrumut (acordarea de credite de la fondurile publice, garantarea unor credite ect.);

· Reglementările de natură financiară formă de legi, hotărâri, regulamente, ect., emise de Parlament, Guvern, Ministere sau alte organe de stat.

Principalele acte normative cu caracter financiar ce reglementează procesele financiare în Republica Moldova sînt: Constituţia, Codul fiscal, Legea anuală a bugetului de stat, Legea cu privire la sistemul bugetar şi procesul bugetar, Legea privind sistemul public de asigurări sociale, Legea privind finanţele publice locale, Legea instituţiilor financiare, Legea anuală a bugetului asigurărilor sociale de stat ect.

Normele juridice din domeniul finanţelor constituie reglementări de strictă aplicabilitate, care nu admit soluţii bazate pe analogie. Între reglementările emise de diferite organe de stat trebui să existe o concordanţă deplină. Mai mult ca atît, legile, hotărîrile, regulamentele, trebuie să fie astfel redactate încât să nu mai necesite norme tehnice ori instrucţiuni de aplicare.

În cazul apariţiei de conflicte dintre organele autorităţii administrative – ministere, prefecturi, primării şi persoane fizice sau juridice în legătură cu stabilirea sau perceperea impozitelor, taxelor, dimensionarea creditelor bugetare, repartizarea sau utilizarea resurselor financiare publice, desfăşurarea controlului financiar, ţinerea evidenţei, administrarea patrimoniului public etc. este necesar să se respecte reglementările legale de soluţionare a litigiilor apărute.