Metoda vaginului artificial

Vaginul artificial pentru armăsar se deosebeşte de cel utilizat la alte specii prin dimendsiunile mai mari. Tubul vaginal este confecţionat din tablă zincată, aluminiu sau mase plastice, având lungimea de 55 cm, diametrul interior la un capăt de 16 cm, iar la celălalt de 13 cm. Corpul vaginului este prevăzut cu un mâner ce serveşte la manipularea dispozitivului.

Pregătirea pentru recoltare constă în spălarea şi dezinfectarea riguroasă a penisului şi furoului.

Pregătirea partenerei pentru recoltare constă în contenţionarea acesteia cu ajutorul platlogelor şi iavaşalei; baza cozii se înfăşoară cu o bandă de tifon. Armăsarul este introdus în sala de recoltare de doi îngrijitori cu ajutorul a două pene de căpăstru. Tehnicianul ce recoltează sperma, se aşează în partea dreaptă a iepei şi ţine cu mâna dreaptă vaginul artificial sprijinit de grupa acesteia sub un unghi de 35-40°C. Când armăsarul face saltul, operatorul cu mâna stângă prinde penisul de la bază şi îl dirijează în lumenul vaginului. După ejaculare vaginul artificial împreună cu penisul se dirijează cu paharul colector în jos, pentru ca sperma să se scurgă pe pereţii ei. În aşa poziţie vaginul artificial se ţine până se termină eliminarea spermei. Eliminarea spermei la armăsar este însoţită de încetarea mişcărilor de copulaţie şi a contracţiei ritmice a muşchilor bazei cozii. Ejacularea la armăsar durează 10-20 secunde, iar volumul ejaculatului constituie 50-100 ml.

După recoltare sperma se filtrează printr-un tifon steril, pentru îndepărtarea smegmei şi masei gelatinoase existente în ejaculat (secreţia veziculelor seminale).

Recoltarea spermei la vier

La vier sperma poate fi recoltată cu vaginul artificial şi prin masturbaţi (metoda manuală). Spre deosebire de alte specii, la suine se realizează uşor recoltarea solitară, pe manechin.

Recoltarea spermei cu vaginul artificial

Vaginul artificial pentru vier, spre deosebire de vaginul altor specii, prezintă unele particularităţi, cu toate că principalele părţi componente sunt aceleaşi: tubul vaginal, cămaşa vaginală, tubul prelungitor de cele mai multe ori se foloseşte o bucată de cămaşă vaginală din vaginul artificial pentru tauri. De obicei tubul vaginal, confecţionat din cauciuc, are lungimea de 30 cm, diametrul de 8-10 cm. Cămaşa vaginală are lungimea de 40-45 cm, iar tubul prelungitor de 20-25 cm. Recipientul colector cu capacitatea de 500-1000 ml este confecţionat din sticlă (un borcan obişnuit) sau material plastic cu pereţii dubli, între care se toarnă apă caldă. Pentru îndepărtarea fracţiunii gelatinoase din spermă (secretul glandelor bulbo-uretrale), la gura recipientului colector se ataşează un filtru de material plastic sau o bucată de tifon, care se fixează cu un inel de cauciuc.

Recoltarea spermei la vier se face pe un manechin de porc, confecţionat din scândură şi acoperit cu muşama. În interiorul manechinului este prevăzut un dispozitiv special, unde se aşează vaginul pregătit. Dispozitivul pentru vaginul artificial se încălzeşte cu lămpi electrice.

Pe pereţii laterali ai manechinului se montează două cuie de lemn pentru sprijinirea membrelor anterioare ale vierului în timpul saltului. Pentru deprinderea vierului să îndeplinească salturi pe manechin la început se admit câteva monte cu scroafe aflate în călduri, ulterior scroafa se înlocuieşte cu un manechin acoperit cu o piele scoasă de pe o scroafă sănătoasă sacrificată. Reflexele sexuale se întăresc după 1-3 salturi pe manechin, însoţite de reflexul ejaculării. Unii masculi reproducători repede manifestă reflexele sexuale pe manechin dacă în prezenţa lor se recoltează spermă de la vierii deja deprinşi să efectueze saltul pe manechin. Reproducătorii de asemenea bine manifestă reflexele sexuale pe manechin, dacă cel din urmă este stropit cu spermă de vier sau secreţia din vaginul unei scroafe în călduri. Manechinul, după fiecare recoltare, se spală cu apă caldă şi săpun, se şterge cu un prosop, apoi se dezinfectează cu o soluţie de 2% de cloramină sau 3% de peroxid de hidrogen.

Metoda manuală de recoltare a spermei

Este o metodă simplă şi nu necesită o aparatură complicată, permiţând obţinerea de ejaculate de bună calitate. Ea se efectuează tot pe manechin.

Imediat după saltul şi îmbrăţişarea manechinului vierul execută câteva mişcări de încercare a intromisiunii. În acest moment operatorul fixează extremitatea spiralată a penisului cu mâna acoperită cu o mănuşă din cauciuc. Fixarea manuală a organului copulator desăvârşeşte erecţia, completa sa exteriorizare fiind facilitată de tracţionarea moderată a penisului, care este dirijat anterolateral şi ventral.

Ejacularea la vier începe aproape imediat după contactul penisului cu mâna recoltatorului, durează în medie 4-6 minute, timp în care vierul donator este liniştit şi îmbrăţişează cu putere manechinul.

Ejaculatul va fi recoltat într-un pahar colector la 38-40°C, avându-se grijă ca paharul să fie acoperit cu un tifon, care reţine partea gelatinoasă (secreţia bulbo-uretrală). De asemenea, primele fracţiuni ale ejaculatului (fracţiunea prespermatică, lipsită de spermi şi cu conţinut ridicat de microorganisme) se vor înlătura colectând numai, odată cu apariţia primelor jeturi «lăptoase», sperma bogată în spermi.

Recoltarea spermei de la berbec

Recoltarea spermei de la berbec, în mod obişnuit, se execută cu ajutorul vaginului artificial şi numai în cazuri excepţionale, mai ales în scop experimental, se realizează prin electrocutare.


Понравилась статья? Добавь ее в закладку (CTRL+D) и не забудь поделиться с друзьями:  



double arrow
Сейчас читают про: